Victor Pițurcă aplaudă „îndrăzneala” lui Mirel Rădoi: „L-a pus titular incontestabil pe Valentin Mihăilă”. Ce au greșit tricolorii în meciul cu Armenia

Victor Pițurcă aplaudă „îndrăzneala” lui Mirel Rădoi: „L-a pus titular incontestabil pe Valentin Mihăilă”. Ce au greșit tricolorii în meciul cu Armenia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă (64 de ani), fost selecționer al echipei naționale a României, a dat de înțeles că este de partea lui Mirel Rădoi (40 de ani), în mandatul său la prima reprezentativă.

După eșecul dramatic în fața Armeniei, scor 2-3, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, Mirel Rădoi a recunoscut că s-a gândit chiar să își dea demisia din funcția de selecționer al primei reprezentative.

Ultima dată antrenor la Universitatea Craiova, Victor Pițurcă are doar cuvinte de laudă la adresa lui Valentin Mihăilă, atacantul în vârstă de 21 de ani al Parmei, pe care l-a pregătit în Bănie.

Victor Pițurcă, despre selecționerul Mirel Rădoi

„Echipa de tineret se califică a doua oară la un turneu final, dar echipa mare suferă. Avem jucători care au jucat în semifinale la EURO U21, dar ei nu reacționează la echipa mare așa cum ne-am dori. Să vedem și naționala lui Mutu, ce vor face mai departe acești jucători.

Mihăilă nu a fost titular la națională, a venit Rădoi și l-a pus titular incontestabil. El mai are foarte mult de muncă, e serios, l-am avut la Craiova, am lucrat foarte mult cu el, dar nu te poți baza doar pe Mihăilă. El are un stil de joc, Mihăilă poate să joace la un nivel foarte bun, contra echipelor care atacă mai mult. E jucător de spațiu, nu are o forță care să-i permită să facă ambele faze foarte bine”, a spus Victor Pițurcă, pentru Sport Total FM.

Atât oameni de fotbal, cât și fani au criticat stilul de joc ofensiv abordat de către Mirel Rădoi la echipa națională, iar Victor Pițurcă și-a amintit faptul că și stilul său defensiv era criticat. Acesta a analizat prestația României în meciul cu Armenia și a explicat că tricolorii trebuie să găsească un echilibru și să facă foarte bine atât faza defensivă, cât și pe cea ofensivă.

„Când antrenam eu naționala eram criticat că mă bazez pe defensivă, jurnaliștii îmi spuneau că Mutu n-are voie să facă faza defensivă. Toți trebuie să o facă perfect. Acum, aveam 2-1 cu Armenia și jucătorii rămâneau în față. La națională dai totul și fazele astea două sunt esența, le faci perfect, atât defensiva, cât și ofensiva, altfel nu joci”, a mai spus Victor Pițurcă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Nicoleta Luciu și Zsolt Cergo, la un pas de divorț?! Miliardarul a rupt tăcerea, în premieră pentru CANCAN.RO. “Este....”
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal.
Soluţia disperată a patronului unui restaurant din Italia în criză de personal. "Ofer 300 de euro dacă îmi găsiți un ospătar"
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
BREAKING | Primele imagini cu Florin Piersic transportat la Institutul Matei Balș din Capitală, cu un avion SMURD
Se schimbă legea pentru cei cu card de sănătate. Decizie la Guvern: La fel ca un card bancar
Se schimbă legea pentru cei cu card de sănătate. Decizie la Guvern: La fel ca un card bancar
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”